Coronavirusul, „scut” împotriva amenzilor rutiere! Cum a încercat un fost președinte al Federației Române de Hochei să scape de plata unei contravenții

Coronavirusul, „scut
  • Publicat:

Tanczos Barna (43 de ani), fost președinte al Federației Române de Hochei în perioada 2008-2013, actual senator UDMR, a fost oprit de polițiștii rutieri, pe data de 14 martie, deoarece conducea cu o viteză prea mare.

Politicianul a găsit un mod inedit prin care să scape de amendă, astfel că i-a avertizat pe polițiști că suferă de coronavirus, notează Digi 24.

Tanczos Barna: „Nu l-am mințit!”

Fostul federal susține că nu le-a spus polițiștilor că ar avea coronavirus, ci doar i-a anunțat de faptul că merge la București pentru a-și face testul, astfel că este posibil să fie infectat cu COVID-19.

„Nu am mințit nici atunci și nu mint nici acum. Pe 14 martie, m-a oprit poliția pentru depășirea vitezei, mergeam cu 81km/h, la 200 de metri de intrarea în localitatea Olteni. M-am oprit, a venit agentul de poliție la mine, am dat jos geamul. Știind că cu o zi înainte un coleg senator a fost declarat pozitiv, l-am avertizat pe domnul agent că s-ar putea să fiu pozitiv și mă duc să fac test.

I-am spus textual că mă duc la București să fac test de coronavirus. Nu l-am mințit, i-am spus că s-ar putea să fiu pozitiv și mă duc la București să fac testul. Au făcut cu mine alte 400 sau 500 de persoane în ziua de 14, tocmai pentru că pe 13 colegul nostru a fost declarat pozitiv și am mers sute de deputați și senatori ca să facem test. Suntem și noi familiști și trebuia să știm și noi dacă suntem purtători de virus sau nu și trebuia să știu dacă sunt primul care aduce virusul în Harghita”, a declarat Tanczos Barna pentru Digi 24.

Până în prezent, în România au fost înregistrate 260 de cazuri de infectare cu COVID-19. Din fericire, nici o persoană nu a murit din cauza noului coronavirus, pe teritoriul țării noastre.

Tanczos Barna
Tanczos Barna
Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×